Munca în Olanda - Regiunea Utrecht
Bun venit în Regiunea Utrecht! Centrul de primire internațională din Regiunea Utrecht este aici pentru a vă oferi informații importante despre traiul și munca în Țările de Jos. Pe această pagină web, veți găsi informații despre toate lucrurile pe care trebuie să le pregătiți, precum și linkuri către organizații de încredere care vă vor ajuta cu plăcere în privința oricăror întrebări pe care le aveți.
Munca în Țările de Jos
Există multe lucruri ce trebuie pregătite dacă veniți să trăiți și să lucrați în Țările de Jos. Site-ul web workinnl.nl vă explică drepturile dvs. și ce trebuie să pregătiți, cum ar fi asigurarea de sănătate, cazarea și înregistrarea. Aceste informații vă vor ajuta să trăiți și să lucrați într-un mediu sigur, sănătos și corect.
Accesați site-ul webInformații utile
Înregistrați-vă în Țările de Jos
Primul pas pe care trebuie să îl faceți când ajungeți în Țările de Jos este să vă înregistrați la autoritățile olandeze. Veți primi un număr BSN (temporar), de care aveți nevoie pentru a obține asigurarea de sănătate, cazarea și altele.
Șederea pe o perioadă de patru luni sau mai puțin
Dacă veți locui în Țările de Jos mai puțin de patru luni, nu este necesar să vă înregistrați în mod oficial la municipalitate. Cu toate acestea, dacă doriți să lucrați sau să aveți acces la servicii, cum ar fi la sistemul de sănătate, aveți nevoie de un număr de servicii pentru cetățeni (BSN). Pentru a primi un BSN, trebuie să vă înregistrați pentru o ședere scurtă în Țările de Jos. Aflați mai multe despre înregistrarea RNI pe acest site web al orașului Utrecht (în limba engleză). Rețineți: dacă plănuiți o ședere mai lungă de patru luni, dar nu îndepliniți încă cerințele (de exemplu, un contract de închiriere valabil) pentru a vă înregistra la municipalitatea dvs., nu este posibil să vă înregistrați temporar în RNI pentru a obține un BSN. Aflați mai multe despre înregistrarea RNI pe acest site web al orașului Utrecht (în limba engleză).
Instrucțiuni
- Alegeți un produs: selectați „Burgerzaken” și alegeți 'RNI inschrijving (RNI registration)' .
- Alegeți locul: selectați „Publiekszaken”.
- Alegeți o dată și o oră: pentru programarea dvs.
- Informații despre dvs.: furnizați informațiile dvs. personale: prenumele, numele, data nașterii și adresa de e-mail și confirmați adresa dvs. de e-mail.
- Trimiteți: acceptați politica de confidențialitate, trimiteți cererea și așteptați e-mailul de confirmare.
Ce documente trebuie să aduceți
- Un act de identitate valabil.
- Un formular de înregistrare completat (disponibil în 15 limbi) - faceți clic aici pentru a descărca formularul.
- Dacă este cazul, dovada unui domiciliu legal în Țările de Jos (permis de ședere, permis de ședere provizorie (MVV) sau dovada depunerii cererii pentru un astfel de permis).
Șederea pe o perioadă mai lungă de patru luni
Dacă veți locui în Țările de Jos mai mult de patru luni, este necesar să vă înregistrați la municipalitate. Trebuie să faceți o programare în termen de cinci zile de la data sosirii. Dacă urmează să trăiți în Utrecht, Amersfoort, Woerden sau Oudewater vă puteți înregistra la Centrul de primiri internaționale din Regiunea Utrecht prin accesarea linkului de mai jos. Dacă locuiți în alt municipiu sau oraș, vă rugăm să îi contactați pentru o efectua o programare.
Instrucțiuni
- Alegeți un produs: selectați „International Welcome Centre Utrecht Region” (Centrul de primiri internaționale din Regiunea Utrecht) și indicați câte persoane vor veni la programare.
- Alegeți locul: selectați „Publiekszaken”.
- Alegeți o dată și o oră: pentru programarea dvs.
- Informații despre dvs.: furnizați informațiile dvs. personale: prenumele, numele, data nașterii și adresa de e-mail și confirmați adresa dvs. de e-mail.
- Trimiteți: acceptați politica de confidențialitate, trimiteți cererea și așteptați e-mailul de confirmare.
Ce documente trebuie să aduceți
- Un act de identitate valabil.
- Un contract valabil de achiziționare sau închiriere a unei locuințe sau permisiunea proprietarului dvs.; rugați proprietarul dvs. să completeze acest formular.
- Dacă este cazul, dovada unui domiciliu legal în Țările de Jos (permis de ședere, permis de ședere provizorie (MVV) sau dovada depunerii cererii pentru un astfel de permis).
Oferit dvs. de către
Centrul de primiri internaționale din Regiunea Utrecht. Întâmpinăm cu căldură toate persoanele venite din străinătate care trăiesc, lucrează și studiază în Regiunea Utrecht.
Mai multe informații despre serviciile noastre gratuite